Indecis

Prăpastie de lumină în jurul meu.

Caut să sar și totuși din răni îmi curg râuri de sentimente,

Tulburi și adunate de demult, de curând, de pretutindeni.

-Care, din ce nori îmi cuprinde toată lumina și mi-o îndeasă în suflet?

Mă zdruncină toată limpezimea,

Trăgând în mine șuroaie și valuri de bine.

-Tot tu să îmi spui cum, de ce, darul când îl primești te doare?

Trântit și uscat de pământ, primesc răspuns:

-Ascultă vântul, el iți zice de drum.

Bobul de grâu, asemeni unui prunc îl vezi

Și totuși piatra dură praf ți-l face,

Painea apoi o muști,

O mesteci și nu te doare.

-Cum poți tu, rupt din zeu

Și cutezator de mări, să vrei raspuns?

De ce te întrebi?

Munți de îndoială zvâcniră din marea de bine.

-Învața acum sa-ți duci urmele,

Spală-le cu valuri necontenit.

Și chiar de se duce îndoiala,

Mereu să știi că te-a avut.

Lasă tot ce doare acolo.

Să simți cum se frânge tot în tine,

Cum te rupi în bucăți

Și cazi și doare și vrei sa-ți smulgi nodul din gât.

Și pici în liniștea nebuniei și plângi.

-Durerea mărturisită în tine deschide larg porți de vis.