Praf de pe drum

Locul de nicăieri e oarecum cunoscut. Mii de macarale stau de paza sub cer. Păzesc oameni și suflete... Dacă oamenii ar prinde sufletele, le-ar distruge... Și cum imi dau eu seama dacă sunt om sau suflet? Să întreb o macara? Sau pur și simplu îmi aleg eu? Mai simplu ar fi să aleg. Se spune că oamenii sunt complicați, iar sufletele sunt ca stropii de ploaie... Și dacă toți stropii de ploaie se adună într-un ocean? Ocean de suflete... Sună bine... Și dacă ar picura în deșert? Nici nu ar atinge nisipul... Oamenii pot sa atinga și nisipul și oceanul... Sufletele hoinăresc, oamenii se agită, râd, călătoresc cu o țintă... Un suflet nici nu știe de unde pleaca sau unde ajunge... Și totuși sunt atâtea macarale care le păzesc... Azi am sa fiu un om... aleg să prind un strop de ploaie pe un fir de nisip, sa călătorim împreună, să râdem... iar dacă vreo macara mă întreabă ce fac cu un fir de nisip ud ii raspund că e doar praf de pe drum... să nu uit seara să îmi curaț papucii... Și dacă alegeam să fiu suflet?